Ca oricărui devorator de cărți care se respectă, îmi plac lepșele amuzante despre cărți. Ca orice mamă care nu are timp să respire, le fac rar și cu întârziere. Astfel se face că, deși am primit tag-ul ăsta de la Oana și Adriana prin iulie, abia acum reușesc să îl fac. Recent, l-am mai primit de la cineva, dar nu imi aduc aminte nici bătută. Deh, bătrânețile! (Între timp, am aflat că Andra era cea de-a treia persoană.)
1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct
al anului 2017.
O mărturie a greutăților din perioada revoluției și a războiului cu Irak, o mărturie a luptelor pe care o femeie trebuia să le ducă pentru a supraviețui, o mărturie a ororilor la care erau supuse.
2. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.
Seria Outlander este excepțională. Cu fiecare pagină pe care o citești te îndrăgostești tot mai mult de personaje, de locuri, de tradiții. Nu am avut nici măcar o clipă în care să mă plictisească, nu a fost nimic care să nu îmi placă la această serie.
3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei
neapărat.
4. Cea mai anticipată lansare din a doua jumătate a anului.
5. Cea mai mare dezamăgire.
Mă așteptam la o carte wow și a fost una clișeică.
6. Cea mai mare surpriză.
Are o poveste de dragoste frumoasă, suspans, acțiune, tot ce îi trebuie să fie o carte bună.
7. Noul autor preferat (debutant sau nou pentru tine).
8. Cel mai nou personaj preferat.
Raisa Callahan este o fire rebelă, încorsetată într-o soție model, supusă, modelată de către soțul său, Steven, după bunul său plac. Singura răzvrătire pe care și-o permite este un job la o editură și prietenii la care nu vrea să renunțe.
9. O carte care te-a făcut să plângi.
Am plâns de neputință, de ciudă, de tristețea și durerea personajului principal.
10. O carte care te-a făcut fericită.
Răpiri, crime, secrete vechi date în vileag, suspans, nebunie, acțiune, dragoste, patimă, pasiune...
11. Cea mai bună ecranizare a unei cărți, pe care ai văzut-o
anul acesta.
12. Recenzia preferată scrisă până acum.
Pfff... greu. Cred că vă las pe voi să alegeți. Eu consider că mai am de lucrat, la toate.
13. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau pe
care ai primit-o) anul acesta.
14. Ce cărți trebuie să citești până la sfârșitul anului?
Multe, prea multe să le enumăr. Vă las o poză cu ultima captură. :)
Pentru că mulți dintre voi ați făcut acest tag deja, nu o să nominalizez pe nimeni, ci invit pe cei doritori să îl preia. :)
Etichete: Altele, Blogger, Crâmpeie de suflet, Editura Epica, Editura Litera, Editura Nemira, Editura Polirom, Editura Rao, Leapșa, Librex, Prefață de carte, Provocare, Quantum Publishers